GTM debug

Clock
Timp necesar pentru citire: 5 min
Calendar
8.2.2024

Eurowag Pay înlocuiește cardurile de credit

Industria de transport rutier și logistică este un domeniu cu ritm rapid. Pentru a rămâne în frunte, companiile de succes trebuie să fie întotdeauna cu un pas înainte și să profite de fiecare avantaj. Pe măsură ce tehnologia găsește modalități de a îmbunătăți operațiunile zilnice, întreprinderile se confruntă cu alegerea de a învăța și adopta noi metode sau de a rămâne în urmă.

Eurowag Pay înlocuiește cardurile de credit

Plățile digitale sunt din ce în ce mai răspândite datorită confortului și securității mai bune pe care le oferă în caz de fraudă. Se așteaptă ca această tendință de utilizare a plăților digitale să continue să ia amploare, iar tehnologia din spatele acestora să se îmbunătățească în permanență.

De aceea, Eurowag a creat sistemul Eurowag Pay pentru a oferi o soluție de plată mobilă modernă, convenabilă și ușor de utilizat. Aplicația mobilă Eurowag dotată cu serviciul Eurowag Pay eficientizează și accelerează procesul de realimentare, permițând plățile mobile pentru achiziția de carburant. Șoferii se pot întoarce mai repede la drum, fără a se mai îngrijora de faptul că trebuie să poarte cu ei un card în format fizic sau să rețină un cod PIN.

Încă mai aveți întrebări despre cum funcționează? Acest articol vă va explica de ce Eurowag Pay nu este doar o modalitate mai rapidă și mai ușoară de alimentare cu carburant, ci și una mai sigură. Citiți mai departe pentru a afla mai multe despre plățile digitale și procesul de tip tokenizare din spatele acestora. În plus, veți afla cum aplicația mobilă Eurowag poate oferi simplitate și siguranță prin funcția Eurowag Pay pentru toate plățile de carburant pe care le efectuați.

Tokenizarea și tehnologia din spatele plăților digitale

Termenul „plăți digitale” se referă la transferul valorilor pe cale electronică, utilizând platforme digitale, cum ar fi aplicațiile mobile, în vederea efectuării tranzacțiilor. Acest tip de plată a devenit din ce în ce mai răspândit în ultimii ani, odată cu utilizarea serviciilor bancare mobile, cumpărăturilor online, plăților contactless și a portofelelor digitale precum Apple Pay sau Google Pay.

Cu toate acestea, nu toate plățile digitale sunt la fel. Există două sisteme de bază utilizate pentru aceste plăți: cu circuit deschis sau închis. Un sistem cu circuit deschis utilizează un portofel digital centralizat pentru a permite utilizatorilor să facă plăți luate direct de la banca sau instituția lor financiară. Acest sistem este cel folosit pentru majoritatea platformelor de cumpărături online și a portofelelor digitale.

Un sistem cu circuit închis, precum cel utilizat de Eurowag Pay, nu necesită deloc comunicarea cu o instituție financiară. În schimb, utilizatorii fie plătesc în avans pentru o anumită sumă, fie li se acordă o limită de credit care este verificată în momentul procesării tranzacției. Unul dintre avantajele acestui tip de sistem este că, în caz de fraudă sau furt, suma maximă care este expusă riscului este limitată considerabil.

Plățile digitale sunt ușoare și convenabile, dar și mai sigure prin utilizarea tokenizării. Tokenizarea este o măsură de securitate care utilizează un identificator unic pentru a înlocui datele sensibile. Informațiile financiare nu sunt partajate direct în timpul tranzacțiilor. În schimb, se generează un „token” care acționează ca un fel de surogat pentru datele sensibile. Token-ul nu are nicio valoare intrinsecă, chiar dacă este interceptat.

Un token este de nealterat odată ce a fost creat și înregistrat, iar istoricul proprietăților sale devine imposibil de modificat și transparent. Această caracteristică a tokenizării oferă un alt nivel de protecție împotriva fraudei, făcând plățile digitale mai sigure chiar și decât tranzacțiile cu cardul de credit.

Această metodă avansată de criptare reduce riscul de fraudă prin protejarea suplimentară a informațiilor financiare împotriva accesului neautorizat. De asemenea, elimină necesitatea de a purta și de a ține evidența unui card în format fizic, care poate fi ușor pierdut sau furat.

Serviciul Eurowag Pay și procesul de tokenizare

Să analizăm un posibil mod în care este implementată tokenizarea în ceea ce privește serviciul Eurowag Pay. De exemplu, un șofer poate utiliza aplicația pentru a efectua o plată digitală pentru carburant la una dintre cele peste 1.000 de locații din Europa în care este acceptat Eurowag Pay.

Contul companiei este aprobat pentru o anumită limită de cheltuieli lunare în cadrul serviciului Eurowag Pay atunci când aplicația este configurată. Odată ce plata a fost trimisă prin Eurowag Pay, se creează un token unic care va fi transmis și stocat în timpul tranzacției.

Acest token, în locul oricăror detalii sensibile de plată, este transmis către sistemul de procesare a plăților de la stația de alimentare. Procesul are loc printr-o conexiune securizată, care protejează token-ul de interceptare sau acces neautorizat. Ulterior, o cerere de autorizare este trimisă către Eurowag, iar contul companiei este verificat pentru validitate, respectându-se limita de cheltuieli stabilită pentru tranzacție.

Odată ce token-ul a fost verificat și aprobat, aplicația Eurowag Pay utilizează același token pentru a debloca pompa de carburant de la distanță. Șoferul poate să alimenteze și să plece fără a fi nevoit să interacționeze cu un terminal de plată existent la pompă sau în stația de alimentare.

În cele din urmă, aplicația Eurowag Pay primește confirmarea și finalizează plata digitală. Utilizatorul primește o notificare a tranzacției (chitanță în aplicație), iar toate înregistrările necesare sunt actualizate în consecință.

Eurowag Pay oferă o modalitate mai bună și mai sigură de realimentare cu carburant

Eurowag Pay are mai multe avantaje față de metodele tradiționale de plată, cum ar fi cardurile de carburant sau de credit. Iată câteva dintre beneficiile cheie pe care le oferă Eurowag Pay:

Mai rapid - Șoferii nu trebuie să piardă timp așteptând la coadă sau căutând un terminal pentru a face achiziții de carburant.

Mai convenabil - Șoferii nu trebuie să aibă asupra lor un card fizic pentru a efectua plăți. Telefonul mobil al șoferului acționează ca un terminal de plată în timp ce utilizează aplicația Eurowag Pay. PIN-ul este setat de fiecare utilizator în parte, astfel încât poate fi ceva ce își amintește cu ușurință. De asemenea, utilizatorii pot configura funcția FaceID pentru a nu mai fi nevoiți să introducă codul PIN atunci când accesează aplicația.

Mai sigur - Cardurile fizice sau banii lichizi pot fi pierdute sau furate. Eurowag Pay vă însoțește în permanență și este întotdeauna protejat împotriva utilizării neautorizate. Token-urile create sunt unice pentru fiecare utilizator și pot fi emise sau revocate instantaneu în orice moment, în cazul în care un angajat părăsește compania sau are loc un caz de fraudă pe un anumit token.

Mai securizat - Eurowag Pay previne, de asemenea, fraudele prin blocarea achizițiilor atunci când șoferul se află la o distanță mai mare de 100 m de pompă.

Pentru a îmbunătăți și mai mult securitatea, Eurowag Pay nu necesită utilizarea unei benzi magnetice precum cele utilizate în cazul cardurilor de carburant tradiționale, care pot fi copiate prin utilizarea unui dispozitiv de skimming. Token-urile utilizate pentru tranzacțiile din cadrul Eurowag Pay sunt extrem de greu de compromis.

Pe lângă confortul pe care Eurowag Pay îl oferă șoferilor, dispecerii se vor bucura și de simplitatea pe care o aduce. Uitați de urmărirea și emiterea mai multor carduri de plată a carburanților pentru întreaga flotă. Cu Eurowag Pay, fiecare șofer poate fi autorizat să utilizeze platforma mobilă, iar tranzacțiile sale pot fi monitorizate individual în timp real.

Autorizarea poate fi acordată șoferilor prin intermediul aplicației, indiferent de distanță, iar platforma este apoi disponibilă instantaneu. În plus, în caz de eroare, pierdere sau orice altă circumstanță de urgență care ar putea apărea, dispecerii au posibilitatea de a utiliza Eurowag Pay pentru a activa de la distanță pompele de carburant pentru șoferii în cauză.

Cu suportul disponibil în aplicație 24/7 în limba de preferință și o interfață modernă, simplu și ușor de utilizat, nu este de mirare că tot mai multe companii de transport se bazează pe Eurowag Pay ca soluție de plată preferată. Contactați-ne astăzi pentru a afla cum vă poate ajuta Eurowag să vă dezvoltați afacerea.