GTM debug

Clock
Timp necesar pentru citire: 3 min
Calendar
14.4.2021

Cele mai frumoase 7 trasee rutiere din Europa

Timpul îndelungat petrecut la volan te poate determina să ignori frumusețea care te înconjoară. Acest lucru este adevărat mai ales dacă parcurgi aceleași rute în mod frecvent. Dar, dacă îți faci timp să privești locurile prin care treci, rezultatul te va surprinde.

Cele mai frumoase 7 trasee rutiere din Europa

Însă există o mulțime de zone pline de frumusețe în afara drumurilor pe care le străbați zilnic. Iar Europa are unele dintre cele mai frumoase trasee din lume. Așadar, dacă îți faci planuri pentru noua călătorie sau dacă doar cauți un pic de inspirație, ți-am pregătit câteva imagini (fără o ordine stabilită) cu cele mai frumoase 7 trasee rutiere din Europa.

7. Großglockner-Hochalpenstraße, Austria (hartă)

În inima Alpilor (la 3.798 m de la nivelul mării), această rută impresionantă traversează 48 de kilometri de natură în toată splendoarea sa. Vei admira pajiști, munți, stânci și alte atracții de-a lungul a 36 de viraje și vei urca spre pasul Hochtor.

Dacă vrei să te bucuri de această rută, o poți vizita între lunile mai și octombrie atunci când drumul este deschis.

6. Ruta Amalfi, Italia (hartă)

Dacă vrei o experiență diferită în Alpi, vizitează ruta Amalfi. Un traseu de 80 de kilometri de-a lungul faimoasei coaste Amalfi, între Salerno și Positano. Urmează această rută plină de istorie (construită de romani) care străbate coastele stâncoase de la malul mării și te poartă prin orașe de culori pastel care îți taie respirația.

Pregătește-te pentru străduțe înguste, curbe strânse și trafic. Însă priveliștile uimitoare îți vor oferi o călătorie extraordinară.

5. Schwarzwaldhochstraße, Germania (hartă)

Acest traseu începe în orașul Baden-Baden și se termină în Freudenstadt, purtându-te într-o călătorie de 60 de kilometri prin bine-cunoscuta Pădure Neagră din Germania. Este traseul pitoresc cel mai vechi din Germania și e ușor de înțeles de ce l-am ales. Vei admira lacuri superbe, munții Vosgi, cascade, păduri extraordinare și orașe pline de o istorie și o arhitectură aparte.

4. Jadranska Magistrala, golful Kotor, Muntenegru (hartă)

Jadranska Magistrala este un traseu care se întinde pe o distanță de 650 de kilometri de-a lungul mării Adriatice. Una dintre porțiunile acestui traseu este cu adevărat remarcabilă: zona din jurul golful Kotor. Parte a patrimoniului mondial UNESCO, golful Kotor oferă o priveliște incredibilă, arhitectură venețiană și drumuri șerpuite, unice în Europa.

Drumul poate fi pe alocuri foarte îngust, plin de curbe, de aceea trebuie să conduci încet. Dar, stai liniștit, nu te va deranja deloc și vei vrea să conduci ușor și să te bucuri de priveliști superbe.

3. Route de Thorenc / Route de Gentelly, Franța (hartă)

Și din nou un traseu din Alpi pe lista noastră... De dată aceasta, în Franța. Când vei conduce pe acest drum, vei avea senzația unui déjà vu – este absolut normal pentru că traseul este una dintre destinațiile preferate ale producătorilor de automobile care aleg să facă aici ședințele foto pentru noile vehicule.

Iar motivul este simplu: arcuri în piatră, cer senin, păduri verzi și munții care te însoțesc pe întregul traseu prin Alpii Maritimi.

2. Drumul Sa Calobra, Spania (hartă)

Un alt traseu pe care e posibil să-l recunoști: apare în multe filme și seriale datorită aspectului său șerpuit. Drumul de 13 km a fost construit în 1930 fără utilizarea utilajelor. Construcția manuală te va uimi și mai mult când vei vedea toate serpentinele care te așteaptă.

Acest traseu nu este pentru cei slabi de inimă, iar atmosfera din jur și priveliștea Mediteranei, îl fac să fie un drum de neratat.

1. Tremola San Gottardo, Elveția (hartă)

Acest drum de munte traversează Elveția de la nord la sud, la o înălțime de 2.106 metri deasupra nivelului mării. Dacă vei conduce pe acest drum, cele 24 de curbe strânse te vor ajuta să urci 300 metri pe un drum pietruit. Construit în 1827, acest drum oferă priveliști magnifice asupra munților elvețieni și o experiență incredibilă la volan.

Spune-ne care sunt traseele tale favorite!

În mod sigur există mai mult de 7 drumuri minunate în Europa și ne dorim să aflăm și părerea ta. Intră pe pagina noastră de Facebook Truck Stars și poveștete-ne care sunt rutele tale favorite.